Primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost prins în flagrant în parcarea unui magazin din Onești, în timp ce ar fi primit 6.000 de euro. 

Primarul din Slănic Moldova, prins în flagrant în timp ce ar fi primit 6.000 de euro mită

Potrivit anchetatorilor, primarul ar mai fi primit anterior o tranșă de 15.000 de euro. Dosarul vizează un contract încheiat în 2025 între Primăria Slănic Moldova și o firmă privată, în valoare de peste 1,46 milioane de lei.

Contractul prevedea lucrări de urgență pentru refacerea sistemului de alimentare cu apă potabilă al orașului.

Procurorii susțin că banii ar fi fost primiți în legătură cu atribuirea, prelungirea și executarea contractului, deși o parte dintre lucrări fusese deja decontată de primărie.

Benone Moraru urmează să fie prezentat judecătorilor de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

acuzațiile prezentate sunt susțineri ale anchetatorilor, iar vinovăția urmează să fie stabilită de instanță.