Crăciunul este sărbătoarea care ne unește, ne reamintește de valoarea credinței și ne oferă oportunitatea de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. În fiecare an, pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume celebrează Nașterea Domnului Iisus Hristos. Această zi este încărcată de semnificații spirituale, iar rugăciunea joacă un rol esențial în exprimarea credinței noastre.

Citește și: VIDEO România se pregătește pentru noi alegeri prezidențiale. Criza guvernamentală e pe cale să se încheie înainte de Crăciun

Crăciunu l este, dincolo de obiceiurile și mesele festive, un moment în care celebrăm Nașterea lui Iisus Hristos. Mântuitorul a venit pe lume în Betleem, într-o peșteră modestă, un semn al smereniei și al iubirii divine. Magii, veniți dinspre Răsărit, I-au adus daruri prețioase – aur, smirnă și tămâie – recunoscându-I astfel divinitatea și rolul Său de Mântuitor al omenirii.

Această zi sfântă ne dă șansa de a ne ruga pentru sănătatea noastră și a celor dragi, de a cere iertare pentru greșelile noastre și de a ne întări credința.

Rugăciune de Crăciun

„Stăpâne, Doamne Dumnezeule, Atotștiutorul, când Te-ai născut din Fecioara Maria în Betleemul Iudeii, cu spaimă făpturile s-au minunat și lumea s-a bucurat de Nașterea Ta, Cel ce ai făcut pe om după chipul și asemănarea Ta și i-ai dat botezul spre pocăință; Care ne-ai adus pe noi la preacuratele zilele acestea pentru înfrânarea patimilor, spre nădejdea Învierii, și ne îndreptezi pe noi spre adevărul dumnezeirii Tale și ai luminat mintea noastră spre a Te cunoaște pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, Care ridici

păcatele a toată lumea. Tu şi acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, primește pe robii Tăi precum ai primit pe Petru, care se afundase în mare, iar mai pe urmă, lepădându-se de Tine, dar plângând cu amar, iarăși l-ai primit. Că am auzit glas grăind și magii închinându-se cu daruri și îngerii cântând, iar Irod tulburând-se, că Dumnezeu în trup S-a arătat spre mântuirea noastră. Pe Tine acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, toată făptura Te laudă, grăind: Hristos Se naște, măriți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Puterile îngerilor se bucură, cetele mucenicilor se veselesc
văzând mărita și cinstita serbare, Și toți după vrednicie o laudă cu inima și cu buzele. Și acum, Bunule, Iubitorule de oameni, primește pe robii Tăi, precum și plecarea genunchilor și umilința noastră, ca plinind poruncile Tale, curați și neprihăniți, ajungând acum la cinstită Nașterea Ta, să ne împărtășim cu Preacuratul Trup și Cinstitul Sânge al Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine mărirea, cinstea și închinăciunea, împreună și Tatălui și Duhului Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin!”

Citește și: VIDEO „Tornada roșie” în Capitală. Traficul a devenit unul insuportabil

Rostirea acestei rugăciuni cu inimă pură și credință adevărată aduce pace în suflet și întărește legătura spirituală cu Dumnezeu. De Crăciun 2024, avem ocazia unică de a cere sănătate, pace și prosperitate pentru întreaga familie. În ziua Nașterii Domnului, să fim recunoscători pentru toate binecuvântările primite și să ne deschidem inimile către lumină.