Astăzi, de la ora 20:00, telespectatorii Kanal D vor putea urmări „Poveste din Anatolia”/(original: Gönül Dağı), o nouă producţie care va capta atenția și empatia privitorului încă de la primele episoade.
În mijlocul întâmplărilor ce se vor derula în noul serial „Poveste din Anatolia” se află tânărul şi ambiţiosul Taner (interpretat Berk Atan), iar acţiunea se petrece în comunitatea din Gedelli, un orăşel din Anatolia, situat lângă muntele Gonul.
Rămas fără tată, Taner a crescut alături de bunicul său, un om sever, și de la acesta a aflat ce înseamnă viața, a învățat să viseze și tot de la el a învățat povestea Muntelui Inimii. Așa își amintește Taner povestea de dragoste <scrisă> de muntele inimii, care poartă numele lui Dilek (interpretată de Gulsim Ali), fiica învățătoarei din satul natal. Frumoasă Dilek va părăsi însă orașul natal, mutându-se cu familia, iar de atunci Taner tot speră să o reîntâlnească.
„A fost o experiență extraordinară să filmez pentru această producție. Telespectatorii se vor bucura de o poveste emoționantă, se vor regăsi în dorința lui Taner de a reuși, de a-și duce la îndeplinire visul, indiferent de greutăți. Taner este un tânăr sclipitor, a cărui viață nu este una roz, ci dimpotrivă. Cu toate acestea, nu este descurajat și reușeste alături de oamenii pe care îi iubește. Familia sa, prietenii, femeia iubită sunt <motorul> existenței sale ”, spune Berk Atan.
Anii trec iar Taner este cel care își întreține familia. Pentru a-și câștigă existența, tânărul muncește la câmp în timpul zilelor, iar în weekend slujește la nunțile la care merge cu unchiul său. Dar Taner are un vis, vrea să construiască un aparat de zbor împreună cu verii săi.
Cu ambiție dublată de inteligență reușește să își îndeplinească dorința. Tânărul trimite un videoclip cu invenția sa unei companii și reușește să atragă atenția. Dincolo de această reușită, alt vis e pe cale să i se împlinească... Taner își reîntâlnește dragostea, fata care i-a furat inima încă din copilărie.Nu pierdeți, astăzi, de la ora 20:00, premiera noii producții tulburătoare despre speranță și puritatea iubirii – „Poveste din Anatolia”, care va fi difuzată de luni până vineri, la Kanal D!