În cursul zilei de miercuri, 11 martie 2026, Serviciul Român de Informaţii a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că în urmă analizei evoluțiilor dinamice din contextul actual de securitate, la nivel internațional, se impune menținerea nivelului de alertă teroristă în România, albastru-precaut.

SRI menține nivelul de alertă teroristă în România

Comunicatul SRI vine la scurt timp după ce președintele Nicușor Dan a anunțat că SUA au cerut dislocarea în România de forțe militare și „echipamente non-cinetice”.

CSAT a aprobat pozitiv solicitarea în baza acordului de parteneriat între SUA și România. Decizia CSAT urmează să fie aprobată de Parlament.

„În urma analizei evoluţiilor dinamice din contextul actual de securitate la nivel internaţional, Serviciul Român de Informaţii precizează că în acest moment nu se impune ridicarea nivelului de alertă teroristă în România. În prezent, acesta este albastru-precaut şi se menţine atât timp cât datele deţinute la nivel naţional, cât şi rezultate din parteneriatele externe ale Serviciului, nu indică o probabilitate ridicată de comitere a unui act terorist pe teritoriul

României”
, a transmis, SRI, într-un comunicat de presă, potrivit digi24.ro

Citește și: VIDEO Statele Unite solicită utilizarea bazei Mihail Kogălniceanu pentru operațiuni în Orientul Mijlociu: CSAT convocat de urgență

În prezent, nivelul de alertă teroristă în România este albastru-precaut și se menține atât timp cât datele deținute la nivel național, cât şi rezultate din parteneriatele externe ale Serviciului, nu indică o probabilitate ridicată de comitere a unui act terorist pe teritoriul României.

De asemenea, Serviciul Român de Informaţii a precizat faptul că, prin Brigada Antiteroristă, acţionează preventiv pentru îndeplinirea atribuţiilor legale de prevenire şi combatere a terorismului, în calitate de autoritate naţională în domeniu.

„Cooperarea constantă cu partenerii din cadrul SNPCT şi cu cei internaţionali asigură o coordonare completă a măsurilor dispuse pentru identificarea şi contracararea oricăror ameninţări pe profil antiterorist”,

a mai transmis SRI.

Citește și: VIDEO Tensiunile de amplifică în Orientul Mijlociu: Trump anunță că „războiul e aproape gata”, iar Iranul răspunde cu avertismente

Care sunt nivelurile de alertă teroristă

Pe dată de 5 martie 2020, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), la propunerea SRI, a aprobat actualizarea Sistemului Naţional de Alertă Teroristă (SNAT). De la acea dată, potrivit site-ului SRI, în România, nivelul de risc terorist este reprezentat pe patru niveluri:

1. Nivelul VERDE (Scăzut): Informațiile din domeniu arată că probabilitatea producerii unui atac terorist este redusă.
2. Nivelul ALBASTRU (Precaut): Există informații că un atac terorist este posibil, dar nu iminent. Acesta este nivelul general menținut în România de mai mulți ani.
3. Nivelul GALBEN (Moderat): Informațiile indică posibilitatea unui atac terorist, fiind necesară o creștere a vigilenței.


4. Nivelul ROȘU (Critic): Există informații clare că un atac terorist este iminent sau a avut deja loc. Acest nivel implică măsuri excepționale de securitate.