TJ Miles este invitatul lui Mihai Ghiță sâmbăta aceasta, la “În oglindă”, la Kanal D2, iar publicul se va bucura să-l descopere prin intermediul unor povești tulburătoare.
Născut în Constanța, TJ Miles, invitat la "În oglindă", sâmbăta aceasta, de la 23:30, la Kanal D2: „Poate nu am fost cel mai cuminte băiat, dar..” a părăsit țara în copilărie, împreună cu familia, pentru a se muta în Emiratele Arabe Unite.
“Nu mă așteptăm, după atâția ani, să mă întorc în țară. Mă simt foarte bine acasă, o spun cu mâna pe inimă!”, mărturisește vedeta.
Viata nu i-a fost ușoară, a trecut prin multe momente dificile și s-a luptat cu prejudecățile locului în care trăia.
Cum îl percepe acum, TJ Miles, invitat la "În oglindă", sâmbăta aceasta, de la 23:30, la Kanal D2: „Poate nu am fost cel mai cuminte băiat, dar..”, la vârsta de 36 de ani, pe copilul Tiberiu Ștefan Iordache și cât de mult înseamnă familia pentru el, aflăm la “În oglindă”.
“Poate nu am fost cel mai cuminte băiat, dar ei (părinții – n.r.) au fost cea mai bună familie în care puteam să mă nasc. (…) N-am avut întotdeauna bani, să fim bogați, cum sunt copiii de bani gata, dar tot ceea ce am în ziua de azi este datorită educației pe care ei mi-au dat-o”, spune acesta.
Nu ratați un interviu emoționant, încarcat de dezvăluiri tulburătoare, cu TJ Miles, invitat la "În oglindă", sâmbăta aceasta, de la 23:30, la Kanal D2: „Poate nu am fost cel