Florin Laza a condus comuna Belinț vreme de 12 ani, fiind ales pentru trei mandate consecutive. Vestea dispariției sale a fost anunțată și de organizația PNL Timiș, care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei.

Tristețe în PNL Timiș! Florin Laza, fostul primar al comunei Belinț timp de 12 ani, s-a stins din viață

Conform primelor informații, fostului primar Florin Laza i s-a făcut rău acasă.

Soția acestuia a sunat la 112, iar un echipaj medical a ajuns la fața locului. În ciuda eforturilor de resuscitare, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Florin Laza a fost ales primar al comunei Belinț în anul 2008 și a obținut alte două mandate, în 2012 și 2016. Înainte de a intra în administrația locală, a lucrat în poliție, de unde s-a pensionat. În 2020 a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat, iar conducerea primăriei a fost preluată de Laurențiu Tîrziu.

Organizația PNL Timiș a transmis un mesaj în memoria fostului edil, amintind de anii petrecuți la conducerea comunei și de implicarea să în activitatea partidului.

Citește și: VIDEO Primarul din Slănic Moldova, prins în flagrant în timp ce ar fi primit 6.000 de euro mită

[Sursa: Facebook]

„Îi păstrăm respectul pentru anii dedicați comunității și pentru implicarea în activitatea organizațiilor liberale din Belinț și din județul Timiș. Suntem alături de familia îndoliată și de toți cei care l-au cunoscut și prețuit”, au transmis reprezentanții PNL Timiș, potrivit paginadetimis.ro

Primăria Comunei Belinț a trimis de asemenea un mesaj emoționant pe rețelele sociale, după anunțul trecerii la cele veșnice a fostului primar Florin Laza:  „Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gheorghe Florin Laza, fost primar al Comunei Belinț în perioada 2008–2020. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.

Florin Laza a lucrat și în Poliție înainte de a se concentra asupra administrației publice, însă s-a pensionat. Ulterior, Florin Laza a condus Primăria Belinț timp de 12 ani, între anii 2008 și 2020. În această perioadă, fostul primar a reușit să câștige trei mandate consecutive, la alegerile locale din 2008, 2012 și 2016.