Trotinetele electrice, mărul discordiei din Capitală! Bucureștenii ar putea să fie chemați la referendum, odată cu alegerile europarlamentare din 9 iuie 2024.

Referendumul intră în discuție având în vedere că viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, vrea ca problema acestor mijloace de transport să fie rezolvată.

Trotinetele electrice, mărul discordiei din Capitală!  [Sursa: Pexels.com]

Trotinetele electrice, mărul discordiei din Capitală! Ce opțiuni vor avea bucureștenii, în cazul unui referendum?

De când trotinetele electrice se află pe toate străzile marilor orașe din România, părerile față de aceste mijloace de transport au fost împărțite. În timp ce unii români le consideră benefice, pentru că pe anumite persoane le scapă de timpul pierdut în trafic, alți oameni sunt total împreună.

Citește și: Copila spulberată de un vitezoman luptă pentru viață

Prin urmare, în cazul în care posibilitatea unui referendum va deveni realitate, bucureștenii vor decide dacă își doresc sau nu ca trotinete electrice în regim self-service să fie în continuare disponibile pe străzile Capitalei.

„Bucureștenii trebuie să decidă: Cu sau fără trotinete electrice pe străzile din Capitală! În calitate de Viceprimar General și de consilier al Partidului Național Liberal, am elaborat în urmă cu un an Regulamentul pentru folosirea trotinetelor.  Documentul a urmat toți pașii legali, inclusiv dezbaterea publică, fiind propus și scos de 3 ORI de pe ordinea de zi a Consiliului General.

Am decis astfel că Bucureștiul nu mai poate aștepta. Ne întoarcem la cea mai bună formă de democrație și îi întreb direct pe bucureșteni, prin referendum, dacă își doresc sau nu trotinete electrice în regim self-service pe străzile orașului”,

a scris Stelian Bujduveanu, joi seară, pe Facebook.

Inițiativa are loc în țara noastră după ce, doar pe parcursului anului 2022, au fost înregistrate 155 de accidente grave, cauzate sau în care au fost implicate trotinete electrice.

Un referendum similar a avut loc în Paris în ultima perioadă. În cadrul acestuia, locuitorii Capitalei Franței și-au exprimat dorința ca trotinetele electrice să fie interzise în oraș. 

Citește și: Țara din Europa care interzice trotinetele electrice pentru copiii de 14 ani. Amenzile sunt tot mai aspre

Și în țara noastră există localități în care autoritățile locale au luat deja măsuri în ceea ce privește trotinetele electrice. Administrația din Constanța a decis deja ca acestea să fie interzise pe străzile orașului, pentru că este considerat că pun în pericol atât pietonii, cât și pe ceilalți participanți la trafic.

Ce s-ar putea întâmpla cu acestea, în urma unui referendum? [Sursa: Pexels.com]