Un jandarm din Constanța, salvarea unui copil dispărut. Un jandarm din Constanța a devenit un adevărat erou pentru o femeie din localitatea de la Malul Mării.
Copilul femeii dispăruse de acasă după o ceartă și nu a mai fost de găsit, așa că mama acestuia a decis să alerteze oamenii legii.
Un jandarm din Constanța, salvarea unui copil dispărut. Daniel se afla în timpul liber când l-a găsit pe băiat
Jandarmul se afla la o benzinărie în momentul în care a observat un tânăr care părea foarte dezorientat. Copilul se afla la o masă și părea pierdut.
Polițistul a făcut imediat legătura cu anunțul de copil dispărut pe care îl auzise cu puțin timp în urmă.
„Marți, ora 6 dimineața. Colegul nostru, Daniel, se afla într-o benzinărie din cartierul Tomis Nord din Constanța.
Citește și: Lună Plină mai 2023: Zodiile care vor fi influențate de acest aspect astronomic
Daniel se ridică de la masa lui și merge lângă el. Îl întreabă cum îl cheamă și câți ani are. Andrei, 13 ani. Încep un dialog legat de școală, pentru a reuși să afle mai multe date despre el. L-a întrebat de ce este singur la acea oră, băiatul răspunzând că părinții știu despre el. Între timp, Daniel solicită prin mesaj ajutorul unui echipaj de jandarmi.
Când echipajul a sosit în benzinărie, Daniel i-a spus tânărului că este jandarm și că cei doi colegi ai săi vor avea grijă de el și îl vor duce acasă”, se arată pe pagina Jandarmeriei Constanța.
Mama copilului le-a transmis o scrisoare de mulțumire oamenilor legii
Ulterior s-a aflat că băiatul plecase de acasă în urma unui scandal cu părinții săi. Aceștia erau extrem de îngrijorați, așa că mama ei a fost extrem de ușurată în momentul în care băiatul ei s-a întors acasă.
În urma actului de binefacere pe care l-a făcut jandarmul, mama copilului a decis să le trimită o scrisoare de mulțumire jandarmilor constănțeni.
Citește și: Carambol cu 90 de mașini
„Andrei, un tânăr de 13 ani, fusese dat dispărut de către părinți pe data de 1 mai, in jurul orei 18.00. Copilul plecase de acasă, după o ceartă cu părinții. Aceștia erau extrem de îngrijorați, întrucât tânărul petrecuse întreaga noapte pe stradă. Colegii noștri l-au condus pe Andrei la sediul Poliției, acolo unde era așteptat de mama sa, care a transmis o scrisoare de mulțumire pentru jandarmii care i-au adus băiatul acasă, în siguranță”, au mai transmis oamenii legii.