Valentin Sanfira a vorbit, în cadrul emisiunii „În Oglindă” difuzată pe programul de televiziune Kanal D2, despre planurile lui de viitor și despre cum s-ar vedea el ca tată. Artistul a mărturisit că își dorește mulți copii. Din punctul lui de vedere, consideră că ar fi un tată foarte agitat deoarece este foarte protector și face orice pentru a-i proteja pe micuți.
„Eu mi-aș dori mulți copii.
Când vine vorba despre relația lui cu Codruța, cei doi au avut mai multe cumpene la începutul relației, mai ales din cauza oamenilor din exterior, dar cu timpul totul s-a așezat.
„Am avut cumpene la început din cauza oamenilor din exterior, din cauza faptului că suntem persoane publice și că oamenii își dau cu părerea, dar Codruța este mult mai puternică și mai inteligentă și mai talentată decât mine.
Valentin Sanfira, despre familia lui
Acesta își dorește ca familia lui să fie bine, deoarece dacă aceștia ar păți ceva, ar fi singurul lucru care l-ar doborî. Pe lângă aceste aspecte își mai dorește să aibă copii, iar aceștia să fie sănătoși și voioși.
„Îmi doresc din suflet ca familia mea să fie bine, pentru că dacă lor li se întâmplă ceva eu sunt la pământ sufletește și fizic chiar. Din punctul acesta de vedere, ei sunt singurii care mă pot doborî. Vreau să am copii și să fie sănătoși și voioși și un lucru important este să nu îmi dezamăgesc publicul”, a mărturisit cântărețul.