Valentin Sanfira trece printr-o perioadă dificilă, după despărțirea de soția lui, Codruța Filip, dar cu toate acestea, îndrăgitul cântăreț a încercat din răsputeri să își readune forțele și să se dedice trup și suflet profesiei sale, pentru

a nu-și dezamăgi fanii. Acesta a participat în continuare la evenimentele la care era așteptat și a încântat publicul cu melodiile sale. Recent, celebrul artist a mărturisit în mediul online care este sursa lui de fericire și optimism în această perioadă dificilă pe care încă o traversează.

Valentin Sanfira le-a dezvăluit fanilor săi din mediul online ce anume îi dă puterea de a merge mai departe

În ciuda tuturor controverselor apărute în spațiul public după divorțul de fosta lui soție, Valentin Sanfira se numără în continuare printre cei mai apreciați cântăreți de muzică populară din România. De-a lungul carierei sale, acesta a acumulat o comunitate mare de fani care îl apreciază enorm. Recent, îndrăgitul artist a publicat un scurt mesaj în mediul online, în care a vorbit despre emoții și despre sursa lui de fericire în perioada grea pe care o trăiește.

Citește și: Valentin Sanfira, mesaj tulburător în mediul online: „Toate trec foarte repede...” Iată ce amintiri nu îi dau pace celebrului artist

Totodată, Valentin Sanfira a transmis fanilor săi că ar trebui să își urmeze parcursul în viață în ciuda tuturor obstacolelor și greutăților care se pot ivi brusc. Acesta și-a sfătuit susținătorii să își caute fericirea și liniștea în ei înșiși și nu în cei apropiați pentru a nu avea dezamăgiri.

„Mergi pe drumul tău fără să-ți porți durerea în fața lumii! Zâmbește necazului și fă-l tovarăș de drum, căci fericirea nu vine de la alții, ea se naște din tine!”, a transmis artistul pe pagina lui de Facebook.

Valentin Sanfira se bucură de aprecierea fanilor săi

Chiar dacă în ultimele două luni s-a confruntat și cu mesaje și comentarii mai puțin plăcute lansate de anumiți oameni care nu au fost tocmai de acord cu reacțiile sale expuse în mediul online, Valentin Sanfira a simțit din plin sprijinul adevăraților săi fani, care l-au apreciat pentru tot ceea ce a realizat în pe plan profesional. Astfel, artistul a simțit nevoia să le transmită câteva gânduri bune și recunoștință profundă susținătorilor săi și a subliniat din nou cât de important este pentru el suportul venit din partea lor.

Citește și: Valentin Sanfira, reacție tranșantă în mediul online: „Cei care mă denigrează vor răspunde în instanță!”

„Astăzi nu am nevoie de cuvinte complicate… doar de adevăr. Vă iubesc. Din toată inima mea. Vă iubesc pentru fiecare clipă în care ați rămas lângă mine, pentru fiecare moment în care nu ați plecat, chiar și atunci când mi-a fost greu. Vă iubesc pentru că ați fost sprijinul meu tăcut, puterea mea atunci când nu mai aveam. Ați fost acolo, neclintiți, sinceri, reali. Iar asta înseamnă mai mult decât orice. Vă mulțumesc. Pentru răbdare. Pentru loialitate. Pentru iubire. Fără voi, nu aș fi fost același. Pentru voi, publicul meu minunat”, a publicat Valentin Sanfira în mediul online.