Un tânăr de 19 ani a murit, iar doi adolescenți de 16 respectiv 17 ani au ajuns la spital în urma unui accident produs în județul Teleorman. La volanul mașinii s-ar fi aflat fie băiatul de nouăsprezece ani care nu avea permis, fie unul dintre minori. Momentan polițiștii nu au reușit să afle adevărul.

Aceștia sunt Albert, Ștefan și Sorin, tinerii de nouăsprezece, șaptesprezece respectiv șaisprezece ani, care au plecat în cursa nebună de noaptea trecută pe drumurile din Teleorman. Potrivit apropiaților în timp ce goneau pe șosele, cei trei le trimiteau filmulețe prietenilor să le arate ce bine se distrează.

Niciunul dintre ei nu deținea permis de conducere. Pe Albert, teribilismul l-a aruncat în ghearele morții, iar Ștefan se luptă acum între viață și moarte la un spital din Capitală. Însă rudele tinerilor și martorii îi contrazic pe polițiști. La volan nu s-ar fi aflat Albert.

„Din cauza vitezei excesive, tânărul șofer ar fi pierdut controlul volanului. Mașina a sărit peste pista destinată bicicliștilor, iar mai apoi s-a rostogolit câțiva metri în câmp.”

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere fără permis. Acum, polițiștii trebuie să afle care dintre cei trei tineri fără permis a condus mașina, dar și dacă se aflau sub influența alcoolului sau a vreunei substanțe psihoactive.