După o prestație remarcabilă la Eurovision 2026, unde România a obținut un onorant loc 3, Alexandra Căpitănescu și echipa sa au fost invitații speciali în studioul Newstime, unde au împărtășit impresii, emoții și gânduri despre această experiență unică.

Alexandra Căpitănescu, despre scandalul voturilor

Alexandra Căpitănescu a subliniat că unul dintre factorii cheie care i-a diferențiat pe scena internațională a fost autenticitatea.

Această sinceritate și naturalețe au reușit să aducă Eurovisionul în prim-planul discuțiilor în România, mobilizând susținerea muzicienilor din diverse genuri și a influencerilor. 

Citește și: VIDEO Scandalul Eurovision 2026: șeful televiziunii publice din Republica Moldova și-a dat demisia

„Nu facem vreun efort să fim într-un anumit fel, ne prezentăm așa cum suntem peste tot”, a declarat ea. 

Echipa a rememorat cu entuziasm momentele tensionate dinaintea anunțării punctajelor. Reacțiile din jur, țipetele și energia pozitivă i-au confirmat că performanța lor este apreciată. 

Citește și: VIDEO Scandalul votului de la Eurovision între Moldova și România: Maia Sandu intervine pentru a calma tensiunile

„A fost o senzație foarte dubioasă, între frică și entuziasm! Când am văzut că urcăm în clasament, mi-am dat seama că e foarte bine”,

a mărturisit Alexandra.

Pe lângă competiție, Alexandra a evidențiat și legăturile de prietenie formate cu ceilalți concurenți. Într-un moment mai relaxat, echipa a dezvăluit și preferințele muzicale. Alexandra a menționat piesa Tamarei din Muntenegru ca fiind „foarte fun pentru cântat”, iar Norvegia a fost apreciată pentru energia sa. De asemenea, Austria a fost amintită pentru piesa care vorbește despre dans, aducând buna dispoziție în sală.

Un subiect sensibil abordat a fost dezamăgirea unor fani față de voturile din Republica Moldova. Alexandra a transmis un mesaj clar: „Nu ar trebui să fie motiv de supărare, un popor întreg nu trebuie certat pentru câteva persoane”. Artista a mulțumit moldovenilor pentru susținerea lor și a anunțat planuri de concerte în Chișinău, invitându-i să se bucure împreună de muzică și mâncare tradițională.