Visa la o aventură, dar la sfârșit jefuită. Este pățania unei tinere din București, care s-a trezit furată de un bărbat cunoscut pe o aplicație de dating. Cum s-a ajuns la această situație a venit cu toate detaliile reporterul Oana Guran, în cadrul jurnalului NEWSTIME.
„Tânăra de 28 de ani l-a cunoscut pe bărbatul cu patru ani mai mare pe o aplicație. Acolo au vorbit o perioadă, iar apoi și-au dat întâlnire la locuința femeii, într-un apartament din Sectorul 3.
Individul i-a propus acolo un joc în care să o lege la mâini și la ochi, iar tânăra a acceptat. Numai că în loc să îi fie îndeplinită fantezia, bărbatul i-a furat banii, bijuteriile, cardurile și telefonul mobil. Când și-a dat seama că a fost amăgită, tânăra a anunțat poliția, iar oamenii legii au reușit să îl prindă pe bărbatul de 32 de ani și să îl aresteze preventiv pentru 30 de zile.
De asemenea, oamenii legii au recuperat și prejudiciul în valoare de 5.000 de lei”, a declarat reporterul NEWSTIME.