În doar 10 ore, în capitală a plouat cât pentru întreaga lună, iar cifrele oficiale arată că au căzut 70 de litri de apă pe metrul pătrat. Fenomenul meteorologic extrem a dus la inundații masive, prăbușirea a sute de copaci și blocarea unor importante artere de circulație.

Fenomenul „efect de tren” a devastat Capitala

Peste 800 de copaci s-au prăbușit pe șosele și mașini, iar multe autoturisme au fost inundate, unele chiar scufundate sub ape.

În cartierele din jurul Bucureștiului, nivelul apei a ajuns până la genunchi, iar oamenii au fost nevoiți să-și scoată apa din mașini cu ce au avut la îndemână. Garajele au fost, de asemenea, inundate, iar circulația a fost extrem de dificilă.

Pompierii au intervenit continuu, însă operațiunile nu s-au încheiat nici până în această dimineață. Aproape 3300 de apeluri au fost înregistrate la 112 de la începutul furtunii și până la ora 8:30.

Citește și: VIDEO Bucureștiul, lovit de furtuni violente după canicula extremă: un mort, sute de copaci doborâți și oraș paralizat

Haos în metrou și transportul public

Stația de metrou Piața Victoriei 2 a fost cea mai afectată, inundată cu aproximativ 7 milioane de litri de apă. Apa a ajuns până la nivelul peronului, măsurând chiar și 1,30 metri, iar circulația în subteran a fost blocată.

Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei, însă situația a fost atât de gravă încât ministrul Transporturilor a fost nevoit să vină la fața locului pentru a evalua situația.

Mai mult, în stația Universitate a avut loc o explozie periculoasă, iar oamenii au fost evacuați de urgență. Blocajele din metrou au forțat mii de bucureșteni să se înghesuie în tramvaie și autobuze, care au devenit neîncăpătoare.

Pe bulevardul Poligrafiei din sectorul 1, circulația a fost complet blocată chiar și la prânz, iar utilajele au ridicat mașinile blocate încă de pe timpul nopții. Lipsa unui pasaj pietonal în zona Cartierului Pajura a forțat oamenii să traverseze șinele de tren, o rută ocolitoare periculoasă. În mai multe zone, semafoarele nu funcționau, iar tramvaiele și autobuzele nu circulau normal, ceea ce a agravat și mai mult situația.

Citește și: VIDEO O furtună violentă a lovit Bucureștiul după o zi de caniculă extremă

Imaginile surprinse în centrul Bucureștiului arătau un peisaj dezastruos, cu străzi inundate și mașini plutind în apă. Un bucureștean a fost surprins mergând prin apă până la mașină pentru a nu-și uda încălțămintea, iar alții s-au descălțat pentru a putea traversa zonele inundate.