Mai bine de 14 ore a fost plimbată cu ambulanța între spitalele din Novaci, Târgu Jiu și Craiova. Două fotografii făcute în grabă, dar pline de emoție, sunt primele și ultimele clipe în care Luiza și-a ținut bebelușul în brațe.

Citește și: VIDEO Suspectul crimei de lângă Parcul Pantelimon consumase substanțe interzise. Tatăl victimei, declarații cutremurătoare: „Familia noastră a fost distrusă. Aveam doi copii superbi”

Tânăra de 24 de ani era în culmea fericirii. A ales să nască la Novaci, într-un spital orășenesc din Gorj, la nici 10 kilometri depărtare de casă. Făcuse o operație, cred că la 20:00. La ora 07:00 dimineața, Luiza năștea prin cezariană un băiat perfect sănătos. La mai puțin de o oră, medicii observă că  pacienta avea hemoragie severă și încearcă să oprească sângerarea. Abia după circa 3 ore decid să o transfere pe tânără la Spitalul Județean din Târgu Jiu, în stare extrem de gravă.

La prezentare, pacienta era într-o stare foarte gravă, asistată mecanic. Cazul a fost preluat de o echipă de medici aleși special, care au acționat de urgență. După o operație complicată, la ora 18:00, soțul femeii cere transferul la Craiova cu elicopterul.

Luiza se căsătorise anul trecut 

Acesta nu poate decola din cauza condițiilor meteo nefavorabile, așa că proaspăta mămică e transferată cu ambulanța.

Doar că și aici apar probleme: „Nu avem medic pe ambulanță, medicul care era de gardă nu putea să plece și a trebuit să așteptăm să vină un medic de acasă.”

La Craiova, tânăra ajunge la ora 21:00, iar medicii constată decesul: „Nu mi se pare în regulă ca o fată de 24 de ani să moară într-un timp atât de scurt, fiind sănătoasă și cu toate analizele bune.”

Luiza se căsătorise anul trecut și era mama unei fetițe gemene. Cei de la DSP fac acum o anchetă la Spitalul din Novaci. În plus, sunt așteptate și rezultatele necropsiei.