„Îi voi prinde ca într-o menghină sau îi setez eu”, ar fi expresiile folosite de Călin Georgescu în conversațiile purtate cu mâna lui dreaptă, Eugen Sechila, atunci când ar fi pus la cale violențe în Capitală. Detaliile apar în interceptările telefonice făcute de anchetatori. Tot din rechizitoriu aflăm că Horațiu Potra și locotenenții mercenari au fost dați în vileag de un apropiat, care a sunat la poliție și a avertizat că indivizii vin spre București cu mașinile burdușite de arme.