Era pentru prima oară când femeia încerca acest sport, dar nu s-a gândit nicio clipă că va trăi o experiență traumatizantă. După ce pilotul s-a prăbușit în gol turista s-a bazat pe indicațiile parapantiștilor de la sol. „A fost o intervenție divină, clar. Dumnezeu a salvat-o ”
Este concluzia la care au ajuns cei care au fost martorii la incidentul petrecut în zona dealului Bunloc.
Vali Cîrlan a căzut de la 1200 de metri
Tânăra și instructurul au decolat de un deal și au parcurs în jur de 2 kilometri în aer până când pilotul s-a prăbușit la pământ. Mai apoi, fata a rămas singură și a fost îndrumată de ceilalți instructori până în acest loc, unde a aterizat în mod miraculos în siguranță. Vali, un pilot cu peste 20 de ani de experiența a decolat de la aproape 1200 de metri altitudine.
Citește și: VIDEO Frații Menendez ar putea ieși din închisoare. Milioane de americani cer eliberarea lor
Martorii spun că instructorul nu și-ar fi legat centurile de siguranță ale scaunului și ar fi realizat acest lucru abia când s-a lansat în zbor. Practic, pilotul s-ar fi agățat de sistemele de prindere ale parapantei cu mâinile până când forța din brațe i-a cedat și a căzut în gol de la aproximativ 100 de metri înălțime.
„O șansă era să renunțe la decolare mai din timp sau să aleagă un copac, zic eu decât să vină afară cu înălțime mare”Un accident aviatic a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Anchetatorii trebuie să stabilească dacă pilotul a murit din vina lui sau dacă a fost vreo defecțiune la sistemele de siguranță.