Un simplu joc folosit de o educatoare pentru a învăța copiii mici, prin versuri, cum să-și protejeze părțile intime și să spună „nu” atunci când cineva le încalcă spațiul personal a stârnit un val de controverse în mediul online și în rândul părinților.

Citește și: VIDEO Agresiune asupra unei fetițe de 10 ani în Capitală. Suspectul arestat preventiv

Videoclipul postat pe TikTok de tânăra educatoare a strâns peste două milioane de vizualizări în doar câteva ore. În filmuleț, aceasta cântă un cântec prin care îi învață pe copii să-și protejeze părțile intime și să nu permită nimănui să le atingă fără consimțământ.

Reacțiile părinților au fost împărțite în două tabere. Unii consideră că este esențial ca micuții să știe că nimeni nu are voie să îi atingă în anumite zone și că trebuie să spună părinților orice situație neplăcută.

„Este un lucru foarte bun să știe copilul că nimeni nu are voie să îl atingă în anumite zone. Părinților trebuie să le spună absolut orice, mai ales când vine vorba despre părțile intime”, a declarat un părinte.

Pe de altă parte, există și voci critice care consideră că subiectul este prea sensibil pentru vârsta copiilor din grădiniță. „Nu sunt de acord, pentru că acolo învață foarte multe lucruri care nu ar trebui să le știe de la vârste foarte fragede.

Educația sexuală cred că ar trebui să o facă fiecare părinte acasă. Eu una nu mi-ar conveni să audă fata mea așa ceva în clasă”, a spus o mamă.

Psihologii susțin educația timpurie privind siguranța corpului

Specialiștii în psihologie atrag atenția că educația timpurie privind siguranța corpului este esențială. Studiile arată că micuții care sunt învățați de la vârste fragede să-și recunoască limitele personale au mai multe șanse să evite situații de abuz și să ceară ajutor la timp.

„Este vorba, în realitate, despre a ajuta copilul să își păzească în siguranță corpul, să cunoască cine este el și cum funcționează”, explică un psiholog. Totodată, educarea copiilor cu privire la intimitate trebuie să înceapă cu educarea părinților, pentru a crea un mediu sigur și deschis pentru discuții.

Inspectoratul Școlar a transmis un punct de vedere oficial, menționând că educația sexuală nu este inclusă ca disciplină în curriculumul pentru educație timpurie.

Astfel, abordările mai detaliate nu pot fi realizate în grădiniță fără o bază legală clară și fără acordul părinților. Este important ca metodele folosite de cadrele didactice să fie adecvate vârstei copiilor.