Măsura, adoptată printr-o ordonanță de urgență la sfârșitul anului trecut, prevede că, începând cu 1 februarie, angajatorii vor plăti doar zilele 2-6 de concediu medical, iar după ziua a șaptea plata va fi asigurată de Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Citește și: VIDEO Liberalizarea pieței gazelor naturale. O bombă cu ceas pentru consumatori

Reprezentanții asociațiilor de pacienți au mers la negocieri cu autoritățile și au cerut regândirea acestei măsuri, considerând că aceasta afectează în mod disproporționat persoanele vulnerabile.

Printre acestea se numără pacienții cu boli cronice, cei care trebuie să meargă periodic la controale medicale sau cei cu probleme oncologice.

Unul dintre principalele argumente ale pacienților este că banii pierduți prin neplata primei zile de concediu medical erau esențiali pentru acoperirea costurilor cu medicamente, tratamente sau alte nevoi vitale. De asemenea, aceștia propun ca pacienții care au concedii medicale repetitive pentru tratamente să fie exceptați de la această regulă.

Criticii măsurii susțin că soluția guvernului nu este cea mai potrivită pentru combaterea concediilor medicale fictive și eficientizarea cheltuielilor din sistemul de sănătate. Ei subliniază că pacienții care au cu adevărat nevoie de concediu medical trebuie să beneficieze de plata integrală a acestuia, pentru a nu fi nevoiți să ia concediu fără plată sau să folosească zile de concediu de odihnă.

De asemenea, se atrage atenția asupra faptului că nu toți angajatorii sunt înțelegători față de situațiile medicale ale angajaților, iar pierderea unei zile de lucru poate avea consecințe financiare

semnificative pentru aceștia.

Ministerul Sănătății nu a anunțat încă un rezultat concret al negocierilor, iar discuțiile continuă, fiind analizate excepțiile și soluțiile practice pentru pacienții afectați de această măsură.