Ar fi vorba despre o toxiinfecție alimentară. Momentan, copiii sunt evaluați de medici pe secția de toxicologie. Cinci dintre ei au ajuns aici, la Spitalul Grigore Alexandrescu, și, din ce ne-au spus surse medicale, starea lor este destul de gravă. În continuare, medicii îi țin sub observație. Au simptome de toxiinfecție alimentară, însă forma pe care o manifestă este destul de severă. Așadar, li se fac toate analizele pentru a vedea cum evoluează și care este, până la urmă, diagnosticul final.

Citește și: VIDEO Copiii sub 14 ani pot avea buletine electronice. Acestea costă de trei ori mai puțin decât un pașaport

Sursele pe care le-am contactat spun că cei mici ar fi mâncat paste cu ton, cel puțin acesta este alimentul suspectat că ar fi provocat reacția respectivă. Însă rămâne de văzut, pentru că și Direcția de Sănătate Publică a deschis o anchetă și va merge acolo, la grădiniță, pentru a preleva probe din mâncare și pentru a sta de vorbă cu personalul.

Vă reamintesc că, în total, 12 copii și un adult au ajuns, în această după-amiază, la spitalele din București, după ce au acuzat stări de rău.