Furnizorii de energie vor fi obligați să notifice clienții atunci când consumul lor depășește un anumit prag, oferindu-le astfel posibilitatea de a-și ajusta consumul înainte de a primi o factură foarte mare.

Alertă pentru facturile mari la curent electric

Un specialist în domeniu, explică modul în care va funcționa acest sistem: „Atunci când încheiați un contract cu un furnizor de energie electrică, trebuie să estimați un consum lunar, de obicei între 100 și 150 kWh, care reprezintă media unei gospodării din țara noastră.

Furnizorii vor trebui să vă notifice prin e-mail, SMS sau aplicație atunci când atingeți 80-90% din acest consum estimat, pentru a vă putea reduce consumul și a evita facturi mari la finalul lunii.”

Pe lângă notificările privind consumul, noul ordin prevede și alte măsuri menite să protejeze consumatorii. Aceștia vor avea acces la un cont online unde vor putea verifica oricând facturile și istoricul consumului, oferindu-le un control mai bun asupra cheltuielilor.

De asemenea, se introduce o limită pentru costurile impuse în cazul rezilierii anticipate a contractelor, pentru a preveni penalizările excesive.

Citește și: VIDEO Românii plătesc facturi uriașe la energie din cauza lipsei capacității de stocare a curentului electric

Aceste măsuri vin ca răspuns la nemulțumirile consumatorilor care, până acum, se confruntau adesea cu facturi neașteptat de mari, fără a fi avertizați în prealabil.

Implementarea lor va începe oficial din 1 octombrie, oferind astfel un plus de transparență și protecție în relația dintre furnizorii de energie și consumatori.

Consumatorii sunt încurajați să urmărească notificările primite și să utilizeze conturile online puse la dispoziție pentru a-și gestiona mai eficient consumul de energie electrică.