Ei au mâncat la școală în cadrul programului „O masă caldă”. Autoritățile, depășite de situații au cerut ajutorul ambulanțelor din toate județele vecine. Este cea mai gravă situație de acest fel din ultimii ani. „Era mâncarea, când a venit fata cu ea am scos-o din geantă, mirosea, nu puteai să să stai lângă ea”.
Doi profesori și 100 de copiii din Mehedinți au ajuns de urgență la spital
Peste o sută de 100 de copii și 2 profesori au simptome de toxiinfecție alimentară și au ajuns la spitalul din Drobeta Turnu Severin. Elvii au vârste cuprinse între 5 și 14 ani și învață la școli din trei localități din Mehedinți. Aceștia au început să se simtă rău la ore, după ce ar fi mâncat paste livrate de o firmă de catering.
În câteva minute secții a de urgențe a devenit neîncăpătoare. „Am două fete, una a mâncat acolo la școală și a doua a băgat-o în geantă s-o mănânce acasă. Când a venit cu ea acasă, nevasta mea a văzut-o și a trecut un miros așa, mirosea de nu puteai să stai lângă caserola aia” Ambulanțe și microbuze din patru județe au intervenit de urgență. „Este activat planul roșu, tot personalul medical a fost mobilizat, a fost adus în cadrul unității.
Suntem pregătiți să primim aproximativ 100 de copiii.” Cauza exactă va fi stabilită după analize.