Săptămâna a început cu adevărate tragedii pe șoselele țării! Mai multe accidente au avut loc în ultimele 24 de ore iar, din nefericire, victimele nu au întârziat să apară.
Cătălin, un tânăr din Dolj, a plecat mult prea devreme din această lume, la vârsta de doar 24 de ani. Bărbatul a murit după ce mașina în care se afla s-a ciocnit violent cu o căruță. În căruță se aflau doi adulți și doi copii, astfel că numărul victimelor ar fi putut să crească semnificativ.
La fața locului a ajuns repede o ambulanță însă, din nefericire, tânărul nu a mai putut fi salvat de către medici, care au putut doar să confirme decesul.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că un tânăr de 24 de ani, din comuna Negoi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55 A, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un atelaj hipo în care se aflau un
La doar 27 de ani, un tânăr a pierit după ce mașina lui s-a ciocnit violent cu un TIR! Tragedia s-a petrecut la Afumați
Câteva ore mai târziu, în altă parte a țării, un alt tânăr și-a dat ultima suflare după ce mașina în care se afla s-a lovit violent de un TIR. Autoturismul a fost distrus în urma impactului extrem de puternic.
La fața locului au venit imediat polițiștii din Voluntari și cei din cadrul Serviciului Rutier Ilfov. Oamenii legii demarează acum cercetări, pentru a determina cu exactitate cauza accidentului din județul Ilfov.