Valurile de căldură ating cote alarmante, iar autoritățile sunt în alertă maximă pentru a preveni incendiile de vegetație și alte dezastre naturale. În Portugalia, cinci districte din nord sunt sub alertă roșie de caniculă, în timp ce restul țării se află sub cod portocaliu.

Citește și: „Doamne, de ce l-ai luat?” Mesajul sfâșietor al soției românului mort în Thassos. Ultima lor fotografie de familie te va emoționa

Temperaturile vor ajunge până la 44 de grade Celsius, iar valul de căldură este așteptat să persiste cel puțin până joi. Localnicii și turiștii sunt sfătuiți să evite expunerea în orele de vârf ale zilei și să se protejeze de soarele arzător.

Situația este la fel de gravă în Spania, unde temperaturile depășesc 38 de grade în multe regiuni. Valul de căldură, provenit de pe continentul african, menține avertizările de caniculă până spre sfârșitul săptămânii.

În zone precum Andaluzia, Galicia sau Guadalcivir, mercurul din termometre poate ajunge aproape de 45 de grade, iar riscul incendiilor de vegetație este la cel mai înalt nivel.

Citește și: VIDEO Vremea schimbătoare pe litoral. Tragedie în mare, alge invazive și condiții meteo imprevizibile

Măsuri de prevenție și intervenții în forță

Din cauza condițiilor extreme, autoritățile au impus restricții stricte, interzicând folosirea artificiilor și a utilajelor care pot provoca incendii.

Peste 3.000 de pompieri sunt mobilizați pentru a interveni în stingerea focurilor și pentru a proteja zonele afectate.

Italia se confruntă cu schimbări bruște de temperatură care aduc fenomene meteorologice extreme. Recent, furtuni puternice, vânturi de aproape 100 km/h și grindină au provocat inundații și pagube materiale. Un martor a povestit cum a rămas blocat cu mașina în timpul furtunii, iar apa a pătruns în casele localnicilor până la nivelul gleznelor.

De asemenea, o tornadă de scurtă durată a alungat turiștii de pe plajele de la malul mării, demonstrând că nici zonele costiere nu sunt ferite de furia naturii.