Incidentul a avut loc la etajul întâi al imobilului și a provocat panică printre locatari, care au fost evacuați de urgență de către pompieri. Explozia a fost urmată de un incendiu violent care a afectat o garsonieră în care locuia o femeie în vârstă de 52 de ani. Aceasta a fost grav rănită, suferind arsuri pe aproximativ 70% din suprafața corpului, de gradul 2, tip A și B. Victima a fost transportată de urgență la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Citește și: VIDEO Cadavrul unui șofer de ride-sharing găsit într-o mașină carbonizată lângă Oradea: anchetă în curs între ipoteze de sinucidere și accident

Martorii au descris scene dramatice: uși și ferestre au fost spulberate de suflul deflagrației, iar locatarii au simțit vibrații puternice și zgomote metalice, asemănătoare unui cutremur.

„Am sărit din pat, am crezut că este cutremur”, a declarat unul dintre locatari.

La fața locului au intervenit rapid pompierii cu cinci autospeciale de stingere și trei ambulanțe. Aceștia au evacuat 12 persoane de la etajul afectat și au acționat pentru stingerea incendiului. În urma evenimentului, patru persoane au fost afectate: trei au suferit atacuri de panică, dintre care două au refuzat transportul la spital, iar una a fost internată pentru îngrijiri medicale.

Blocul este racordat la rețeaua de gaze naturale, însă mai multe locuințe, inclusiv cea în care a avut loc explozia, erau alimentate cu butelii de gaz. Din primele verificări, structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată, iar blocul poate fi locuit în continuare.