Autoritățile au activat Planul roșu de intervenție pentru a gestiona situația, mobilizând numeroase echipaje de intervenție la fața locului. Potrivit colegei noastre Ioana Mihalca, incendiul a fost cauzat de explozia unei butelii într-un apartament din municipiul Zalău. La sosirea pompierilor, focul se manifesta cu degajări mari de fum, ceea ce a impus evacuarea rapidă a locatarilor. În total, 39 de persoane au fost evacuate în siguranță.
Citește și: VIDEO Tragedie într-un autobuz plin. Un bărbat de 43 de ani și-a pierdut viața în fața celor 50 de pasageri
Dintre acestea, 10 persoane au necesitat îngrijiri medicale, iar două au fost transportate la spital. Un bărbat a suferit arsuri, iar o altă persoană a fost intoxicată cu fum. Incendiul a fost lichidat, însă pompierii continuă să acționeze pentru ventilarea spațiilor afectate și pentru eliminarea oricăror riscuri suplimentare.
Autoritățile recomandă prudență și respectarea măsurilor de siguranță pentru a preveni astfel de incidente. Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce situația evoluează.