Operatorii de energie anunță întârzieri de câteva săptămâni în emiterea facturilor, iar românii așteaptă cu sufletul la gură să vadă cât vor plăti efectiv. Mulți consumatori se confruntă cu sume chiar și de două ori mai mari față de luna precedentă.

Citește și: VIDEO Soluție inovatoare pentru facturi mai mici la curent. Tariful dinamic, o gură de aer după plafonarea prețurilor

Un exemplu concret este doamna Vasilica, care, deși nu locuiește singură, a calculat că va plăti aproape triplu față de luna trecută. Pe baza consumului de 301 kWh, factura sa a ajuns la 568,58 lei, inclusiv TVA de 21%. „O suportăm cu greu și cu sacrificii, dar nu putem sta fără lumină”, spune aceasta.

Până acum, aproximativ 4 milioane de români beneficiau de un preț plafonat de 0,68 lei pe kilowatt-oră.

Acum, un consumator care plătea anterior 60 de lei va avea o factură dublă, de aproximativ 120 de lei.

Specialiștii recomandă consumatorilor să verifice cu atenție contractele încheiate cu furnizorii de energie electrică, în special clauzele și perioada de valabilitate, deoarece acestea pot influența tarifele aplicate după 1 iulie. De asemenea, de la 1 august a crescut TVA-ul la 21%, ceea ce adaugă câțiva lei în plus la factură.

Pentru cei nemulțumiți de tarifele actuale, schimbarea furnizorului de energie electrică este o opțiune simplă și rapidă, realizabilă online. Site-ul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) oferă un comparator de oferte, unde consumatorii pot introduce datele din factură, selecta județul și compara tarifele disponibile. Astfel, pot alege furnizorul cu cel mai avantajos preț.

O altă variantă de reducere a costurilor este utilizarea tarifelor dinamice, disponibile deja la unii furnizori.

Acestea permit plata unui preț redus pentru energia consumată în anumite intervale orare, de exemplu între orele 11:00 și 15:00, când prețul poate fi aproape la jumătate față de cel obișnuit. Consumatorii din București pot plăti astfel sub 0,90 lei pe kWh în acest interval.