Sute de tinere din toată Europa au vrut să se integreze în absolut și au căzut pradă iadului controlat pe Guru Bivolaru în Franța. Asta spun anchetatorii care l-au săltat pe liderul MISA laolaltă cu 40 de locotenenți. Totodată au fost eliberate din sclavie zeci de tinere care ar fi fost forțate să ia parte la orgii și să facă videochat.
Gregorian Bivolaru a fost săltat din casa lui, de lângă Paris. Anchetatorii francezi spun că în momentul descinderilor au găsit acolo 26 de tinere în condiții deplorabile. Unele ar fi fost sub influența alcoolului și a unor substanțe interzise. Niciuna nu era integrată în absolut, ci mai degrabă în lumea prostituției și a proxenetismului.
O adevărată nebunie, așa descriu procurorii francezi dosarul în care Bivolaru și complicii lui este acuzat că, sub paravanul ședințelor de yoga tantric, ar fi spălat mințile a zeci, dacă nu sute de tinere,
„Există o mulțime de învățături despre energii, zei, îngeri și demoni. A fost nou început, incitant, intrigant: provin dintr-un mediu ateu, fără nicio legătură cu spiritualitatea...”, așa și-a început mărturia în fața jurnaliștilor francezi de la publicația „Liberation” o tânără de 21 de ani.
Le-a spus că, prinsă în vraja gurului, și-a dat seama târziu, că în spatele integrării în absolut se ascundea, de fapt, iadul. De trei ori ar fi fost chemată în Franța, să întrețină relații sexuale cu Bivolaru, iar la una dintre ele spune că ar fi fost martora unor orgii la care ar fi luat parte și fete minore.
„Am avut noroc să părăsesc această sectă, pentru că foarte puține femei reușesc. Am mulți prieteni care au avut propriile lor afaceri și sunt și astăzi sclavi. Este dramatic!”, a mărturisit o fată.
Victimele lui Gregorian Bivolaru, mărturisiri dramatice
O altă tânără care a căzut în capcană povestește că ar fi plecat din Ungaria și s-ar fi trezit împreună cu alte tinere într-o casă cu cinci camere din suburbiile Parisului, iar acolo le-ar fi fost confiscate actele de identitate și telefoanele mobile
„Am auzit în capul meu această voce de îndoctrinare, care îmi spunea că sunt superficială, că ar trebui să-l văd ca fiind ființa divină care era și că aceasta era o oportunitate unică pentru mine. Oricum, dacă m-aș răzgândi în acest moment, ce aș putea face? Nu aveam pașaport sau telefon, nimeni nu știa unde sunt și eram în lenjerie intimă, cu o pungă de plastic în mână și o periuță de dinți!”,
a mărturisit tânăra.Până să ajungă în aceeași încăpere cu Bivolaru, tânăra spune că a fost ținută două zile într-o cameră întunecată.
„Îmi dă un lichid, pe care îl numește afrodiziac și care are gust de alcool. Apoi facem o consacrare, pentru a oferi zeilor roadele acestei împerecheri!”, a mărturisit o fată.
Autoritățile din Franța au pornit anchetă în iulie. Procurorii spun că Bivolaru ar fi pus pe picioare o rețea răsfirată în mai multe grupări, fiecare condusă de locotenenții lui. Nu știau unii de alții- o tactică folosită adesea de grupările de crimă organizată ca să se protejeze de poliție.
Gregorian Bivolaru a fost eliberat condiționat din închisoare în 2017. Fusese condamnat de instanțele din România pentru relații sexuale cu un minor. Dintotdeauna au existat și în România acuzații referitoare la secta pe o controlează, dar el a negat mereu că s-ar petrece fapte ilegale în taberele de yoga. „Există și multe minciuni, multe calomnii”, spunea Gregorian Bivolaru.
Înainte să fie extrăda, Bivolaru a avut statutul de azilant politic în Suedia. El a stat și în Franța, unde a fost arestat și adus în țară, ca să-și ispășească pedeapsa. După eliberarea din 2017, însă, nu a mai fost văzut în spațiul public. Gregorian Bivolaru și complicii săi sunt acuzați acum de abuz, răpire, viol și trafic de ființe umane.