Poșta Română este în grevă generală în toată țara. O parte dintre angajați au refuzat să lucreze și au protestat în instituții. Românii care așteaptă pensiile și alocațiile se tem că ar putea primi banii cu întârziere, în condițiile în care angajații Poștei Române spun că nu se vor întoarce la lucru până nu le vor fi mărite salariile.
Citește și: VIDEO Angajații din Sănătate amenință cu greva generală: „Sunt exact ca la minimul pe economie”
De cealaltă parte, conducerea companiei spune că nici nu se pune problema de întârzieri și au trimis în teritoriu alți angajați care să îi înlocuiască pe cei care protestează. Prima zi de grevă generală a poștașilor a debutat cu scandal la Buzău. Mai mulți reprezentanți ai Poștei Române din București au fost trimiși în teren pentru a le lua locul lucrătorilor aflați în grevă, sub pretextul distribuirii pensiilor. Lucrătorii ai poștei cu peste 30 de ani vechime reclamă faptul că salariul lunar nu ajunge nici măcar pentru plata facturilor.
Pensionarii își așteaptă banii cu nerăbdare
Scene similare au avut loc și în Cluj Napoca.
Și la Timișoara au fost proteste. Luni ar fi fost zi de plăți, însă din cauza grevei niciun leu nu a ieșit din casierii, totul spre disperarea pensionarilor și
Pentru revendicările protestatarilor din poștă se numără creșterea cu 400 de lei net a salariilor angajaților, dar și creșterea sporului de loialitate acordat în tranșe salariaților ce au peste un anumit număr de ani lucrați în Poșta Română. Liderii de sindicat au anunțat că vor ține greva pe termen nelimitat, până când doleanțele le vor fi rezolvate.