Pe 1 aprilie, zi cunoscută pentru păcăleli, Guvernul României a implementat o ordonanță de urgență menită să tempereze prețurile la carburanți, însă specialiștii și șoferii rămân sceptici cu privire la eficiența acestor măsuri.
Măsurile guvernamentale pentru carburanți vor intra în vigoare pe 1 Aprilie: Ironie sau aoluție reală?
Practic, companiile nu pot obține un profit mai mare pe litru față de anul precedent.
Citește și: VIDEO Criza carburanților în România: Guvernul ezită, prețurile cresc, iar șoferii protestează
Experții avertizează că, deși adaosul comercial este limitat, impactul asupra prețurilor la pompă va fi aproape invizibil, deoarece accizele și taxele rămân neschimbate.
Executivul pregătește un plan de rezervă care ar putea include reducerea accizelor, o măsură considerată mai eficientă și cu impact direct asupra prețurilor la pompă. De asemenea, se ia în calcul și reducerea TVA-ului, însă aceasta ar necesita o raționalizare riguroasă pentru a nu afecta bugetul de stat.
În prezent, România se situează pe locul 6 în Europa în ceea ce privește nivelul accizelor, cu 550 de euro pentru mia de litri, mai mult decât țări precum Spania, Austria sau Polonia. În alte state europene, aceste taxe au fost reduse ca răspuns la criza actuală. Odată cu intrarea în vigoare a ordonanței, încep și sancțiunile. Benzinarii care depășesc limitele adaosului riscă amenzi de până la 1% din cifra de afaceri, iar pentru exporturile ilegale, amenzile pot ajunge până la 10%.
Deși Guvernul încearcă să intervină în piața carburanților, specialiștii consideră că măsurile actuale sunt tardive și insuficiente, reprezentând mai degrabă un gest simbolic decât o soluție reală. În lipsa reducerii accizelor sau a altor taxe, prețurile vor rămâne ridicate, iar consumatorii vor continua să suporte costuri tot mai mari pentru alimentarea vehiculelor.