Accidentul tragic din Neamț, în care trei tineri și-au pierdut viața, a fost surprins pe camerele de supraveghere.
Cursa spre moartea tinerilor care s-au întrecut cu mașinile pe un drum din Neamț a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Distracția s-a transformat într-o tragedie atunci când șoferii au pierdut controlul volanului. Cele două mașini, în care se aflau în total șapte tineri, s-au răsturnat. Trei dintre ei, dintre care și doi frați, au murit pe loc. Mai multe detalii despre acest subiect a adus reporterul Delia Sândulachi, în cadrul jurnalului NEWSTIME.
Citește și: VIDEO Doi tineri, la un pas de tragedie în Pasajul Unirii din Capitală! Motocicleta pe care se aflau s-a izbit de pereți
„Cei doi șoferi goneau cu mașinile spre localitatea Borca, din județul Neamț. Imaginile pe care le vedeți acum au fost surprinse de camerele de supraveghere, cu doar câteva secunde înainte de tragedie. Se vede că cei doi șoferi, ambii fără experiență la volan, conduceau cu viteză și nu păstrau o distanță de siguranță.
S-au ciocnit și s-au răsturnat, iar mașinile s au oprit în curțile unor localnici. Șoferul de 23 de ani a murit pe loc, la fel și fratele lui mai mic, de 17 ani, care era în mașină cu el. În autoturismul condus de șoferul de 18 ani, care abia luase permisul de conducere, era un tânăr de aceeași vârstă pe care medicii n-au mai avut cum să îl salveze. Ceilalți patru tineri au scăpat cu viață, dar trei dintre ei au ajuns la spital cu răni grave.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar ancheta continuă în acest caz”, a declarat reporterul NEWSTIME.