De aproape un an și jumătate, aceasta merge la sală de trei ori pe săptămână, transformând antrenamentele într-o rutină de neînlocuit. În timp ce tinerii preferă adesea confortul fotoliului, Oma,  așa cum este cunoscută, își pregătește rucsacul și pornește cu hotărâre spre sală. Deși vederea nu mai este cea de odinioară și nu mai poate citi cu ușurință, ea și-a găsit o nouă pasiune în sport. „Musa să vină, eu nu vreau să stau în pat. Ce să fac? Înțepenesc acolo”, mărturisește ea.

Citește și: Elena, fosta soție a lui CRBL, într-o nouă relație. Ce a declarat aceasta despre noul său partener: „E firesc, e normal”

Administratorii sălii au fost inițial surprinși de hotărârea ei. „ La început am zis că e un pic cam riscant să-i fac un abonament din cauza vârstei înaintate.

După care am zis, băi, eu care susțin sportul și chiar îmi doresc ca toată lumea să facă sport, i-am cerut o adeverință medicală, să nu am probleme și a zis, poți să-ți aduc câte adeverinți vrei, copilul meu este doctor”,
povestește unul dintre antrenori.

Oma se antrenează cu sprijinul echipei sălii, care a învățat de la ea că indiferent de dificultățile vieții, există întotdeauna o portiță pentru a nu renunța.

Pentru ea, sala este a doua casă, iar mișcarea îi oferă putere și vitalitate. „ În momentul în care intru în sală și zic că astăzi sunt obosit, nu am chef, astăzi nu prea vreau, probabil și alții care zic așa, în momentul în care o văd, vă garantez eu că trec peste toate impedimentele ”, spune ea cu zâmbetul pe buze.

La 91 de ani, străbunica din Cluj-Napoca este un exemplu viu că sportul nu are vârstă și că voința poate învinge orice obstacol.

Ea are și un mesaj clar pentru cei care încă nu s-au convins să facă mișcare: „Vă rog să veniți la sală, nu vă îngrășați și tot măgați sub nas mâncare și vă faceți mai plinuțe.”

Povestea Omei ne amintește că sănătatea și longevitatea sunt strâns legate de activitatea fizică și de dorința de a ne menține activi, indiferent de vârstă. Un exemplu de urmat pentru toate generațiile!