Mario Iorgulescu a primit sentința după rejudecarea dosarului privind accidentul din 2019, iar decizia este definitivă. Fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii profesioniste de fotbal, a fost condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare de Curtea de Apel București. Decizia este una definitivă și a fost dată pentru infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a substanțelor interzise. Totuși putem spune că este o oarecare victorie pentru Mario Iorgulescu, întrucât a reușit să reducă aproape la jumătate pedeapsa pe care a primit-o în primă instanță.