Coaliția pro-europeană a început discuțiile pentru viitorul program de guvernare. Momentan au stabilit în linii mari doar ce reforme vor să facă, lipsesc însă numele premierului sau cele ale miniștrilor din eventualul cabinet de coaliție. Diana Buzea a venit cu toate detaliile în cadrul jurnalului NEWSTIME.
„Liderii partidelor pro-europene au discutat aici la Palatul Victoria despre programul de guvernare. Ce știm sigur până în acest moment este faptul că în componența noului guvern vor fi 16 ministere, iar numărul secretarilor și subsecretarilor de stat va fi redus.
Vor mai fi astfel de discuții și zilele următoare pentru că trebuie să vedem și care va fi forma finală a Guvernului. În acest moment nu se știe care este propunerea de premier, dar nici ce miniștrii vor face parte din noul cabinet al Guvernului. Au fost vehiculate două nume, vorbim aici despre Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan, doar că majoritatea partidelor care fac parte din această coaliție pro-europeană consideră că Partidul Social Democrat este cel îndreptățit să vină cu propunerea de premier.
Haideți să vedem și care este situația în ceea ce privește candidatul la prezidențiale, pentru că știm faptul că niciun lider din această coaliție nu va candida pentru funcția de președinte, ci mai degrabă împreună vor susține un candidat independent. Nu se știe care va fi acela, dar până acum a fost amintit doar numele lui Nicușor Dan”, a declarat reporterul NEWSTIME.