Ancheta vizează un grup infracțional care, în perioada 2020-2024, a comercializat aproape 3 milioane de măști de protecție și peste 110 tone de dezinfectanți la prețuri de peste 10 ori mai mari decât cele practicate pe piață.

Afacerea „măști de milioane”

Potrivit anchetatorilor, firmele intermediare implicate în acest circuit fictiv au majorat artificial prețurile produselor, profitând de contextul pandemic.

Aceste societăți preluau obligațiile fiscale, însă nu le achitau, intrând în insolvență pentru a evita plata taxelor către stat. Mai mult, ele efectuau și cheltuieli fictive pentru a reduce și mai mult sumele datorate bugetului.

Citește și: Cazurile de gripă în creștere aduc măsuri și în România! Mai multe spitale din țara noastră au decis purtarea obligatorie a măștii

Produsele au fost achiziționate în principal de societăți care activează în domeniul producției și distribuției de energie electrică, precum și în comerțul cu ridicata.

Valoarea totală a tranzacțiilor investigate depășește 30 de milioane de lei, bani plătiți de beneficiari, însă doar o mică parte a ajuns la producători. Restul sumelor au fost retrase în numerar de la bancomate și păstrate de membrii grupării.

Dosarul penal deschis de autorități include acuzații grave precum evaziune fiscală, abuz în serviciu, fals în înscrisuri și obținerea fără drept de sume de bani prin rambursări de la bugetul de stat.

În total, 14 persoane vor fi aduse la audieri pentru a da explicații în fața anchetatorilor.