Anchetatorii au făcut percheziții la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, cu sprijinul polițiștilor și jandarmilor. Au fost ridicate documente care urmează să fie analizate.
Percheziții la Spitalul Județean din Botoșani: suspiciuni privind medicamentele și plata unor angajați
Procurorii verifică suspiciuni potrivit cărora, în ultimii doi ani, unele cadre medicale ar fi trecut în fișele pacienților prezentați la Urgențe medicamente cu regim special, fără să le administreze.
Ancheta vizează și posibile nereguli salariale. Potrivit suspiciunilor, unii angajați ar fi fost plătiți, deși nu prestau servicii în spital.
Deocamdată, cercetările sunt „in rem”, ceea ce înseamnă că este investigată fapta, nu o persoană anume.