În localurile de pe litoral urmează o nouă noapte plină. Reporterul Raluca Sevastru a fost într-un club cu pretenții din Mamaia și a venit cu toate detaliile despre atmosfera de pe litoral.

Citește și: VIDEO O tânără de 18 ani, la un pas de înec în Vama Veche! Strigătele disperate de ajutor au fost cele care au salvat-o

„Ne aflăm la unul dintre cluburile exclusiviste din nordul stațiunii Mamaia.

După cum puteți vedea, lumea dansează, se distrează, iar atmosfera este întreținută de mai mulți DJ-ii. Ținutele alese atât de domni, cât și de doamne, sunt unele pe măsură. Băuturile fine nu lipsesc de pe mesele petrecăreților. E drept, aceștia au nevoie și de buzunare ceva mai adânci, pentru că și prețurile sunt pe măsură. O sticlă de șampanie, de pildă, poate costa peste 100.000 de lei. Toate cluburile din nordul stațiunii sunt deschise până duminică.
De asemenea, în câteva ore începe și festivalul de muzică electronică. Peste o sută de artiști vor întreține atmosfera pe cele patru scene amenajate pe plajă. Așadar, în următoarele nopți, muzica va răsuna aproape fără oprire în nordul stațiunii. Vremea nu este însă chiar cea pe care și-ar fi dorit-o turiștii. În atmosferă sunt 17 grade Celsius, iar briza mării face ca temperatura resimțită să fie ceva mai mică, dar asta nu e o problemă.
Dansul reprezintă antidotul perfect pentru frig. Momentan, atât de la malul mărimi”
, a declarat reporterul NEWSTIME.