Până acum, legea le permitea pacienților să facă donații către doctorii care i-au îngrijit, în semn de mulțumire, adică un fel de mită legalizată. Însă, de acum, donațiile se pot face doar în numele spitalului. Autoritățile speră să oprească astfel fenomenul mitei, dar în zadar, spun specialiștii. „Încă suntem infectați cu virusul șpăgii.”

Citește și: VIDEO El este Alexandru, tânărul mort în accidentul rutier din Constanța. Singurul care a scăpat nevătămat este șoferul

„Ați dat vreodată o atenție?” „Am dat.” „Fiecare român, toată lumea dă atenție, își pune viața în mâinile lor.” Așa începe povestea aproape fiecărui român care ajunge într-un spital de stat din România. Boala „șpăgii” este un fenomen greu de stopat, ne spune această doamnă care recunoaște că a fost nevoită să bage mâna adânc în buzunar ca să fie băgată în seamă. „Nu le dai, țipă, se poartă urât, nu trec pe la pat și așa mai departe.

Nu în toate cazurile este la fel.”

Unii au dat atenții pur și simplu din obișnuință sau plăcere. „ Am oferit, am oferit că am vrut eu, nu că mi-ar fi cerut cineva.” Da, însă pe lângă aceste mici atenții ilegale, bolnavii puteau face și donații către medici, totul legal.

Medicii nu vor mai putea primi cadouri de la pacienți

Acum însă, parlamentarii s-au gândit să oprească acest lucru. Modificarea adoptată astăzi în plenul Camerei Deputaților prevede de fapt interzicerea pacientului de a mai face orice altă plată suplimentară către personalul medical dintr-o unitate sanitară. Practic, începând de astăzi, pacientul doar dacă dorește poate face donații transparente, legale, către unitatea sanitară. După ce spitalul primește banii, acesta va fi obligat să afișeze donațiile și modul în care le-a folosit.

Citește și: VIDEO Cine este bărbatul care l-a împușcat mortal pe Răzvan, jandarmul de doar 27 de ani? Ancheta este în plină desfășurare

Însă vine întrebarea: măsura schimbă sau nu cu ceva realitatea în care unii medici cer banii de la obraz? „Deci ei o să râdă de tine dacă te duci și le zici că nu, că o să donez spitalului lui, în loc să vă dau dumneavoastră.”

„Dar ce să se schimbe? Că tot la ei în buzunar ajung.” Cifrele i-ar da dreptate acestei doamne. Așa arată cea mai recentă hartă a șpăgii din spitalele de la noi din țară. Luna trecută, în topul județelor în care bolnavilor li s-au cerut bani se află Dâmbovița, Călărași și Olt. În total, în aceste trei județe, peste 60 de pacienți au fost nevoiți să meargă cu plicul la medic.

„Noi cultural am fost obișnuiți că, dacă nu dăm noi, ca pacienți, riscul ca să nu fim tratați cum trebuie sau să fim... cum să spun eu... comportamentul medicului să nu fie cel pe care noi l-am dorit este foarte mare. Atunci frica este mai importantă, este mai puternică decât, hai să zicem așa, valoarea morală. Pentru că nu poți să te joci cu sănătatea ta, copilului tău, a mamei tale, a soției tale și atunci strângi din dinți, înjuri, dar faci gestul ăla.”

Acum, proiectul de lege va ajunge pe masa președintelui interimar pentru promulgare.