Angajații de la Metrorex câștigă în medie de 7500 de lei lunar fără sporuri și bonusuri cu peste 2000 de lei peste leafa medie din România. Dacă nu se va ajunge la o înțelegere cu conducerea ar putea fi declanșată greva la metrou. După câteva săptămâni de tatonări și negocieri o înțelegere între sindicatul de la metrou și conducere pare departe de a deveni în realitate.

Citește și: VIDEO Călătorie asurzitoare cu metroul. Auzul oamenilor este pus în pericol

Angajații își doresc cel puțin o indexare a salariilor cu rata inflației. „Cerințele noastre au fost de la început să rezolvăm trecutul pentru că sunt niște drepturi salariale neacordatesalariaților din 2021.

Povestea pare asemănătoare cu cea de acum un an când cele două părți s-au întâlnit de 26 de ori până să bată palma. Atunci salariile au fost mărite cu 13%, iar venitul mediu al unui angajat de la metrou a ajuns la 7500 de lei în mână.

„Mie mi se par destul de umflate aceste cerințe pentru nivelul la care sunt retribuiți și în care trăiesc mulți români.

Sindicaliștii amenință cu grevă generală la metrou [Sursa: Captură NEWSTIME]

Angajații își doresc salarii mai mari

 Gândiți-vă că sunt probabil jumătate din contractele de muncă din România dacă nu cred că chiar mai mult, două trei milioane sunt pe salariul minim pe economie și în situațiile acestea oameni care au 8 mii de lei vor ăă bonuri de masă de 500 de lei.”   Toate acestea vin în contextul în care Metrorex are probleme financiare grave. Compania a încheiat anul trecut cu datorii de 5 miliarde de lei și pierderi de 186 de milioane. „E un serviciu public și de aceea el trebuie finanțat de stat, însă impresia mea este că statul și management-ul Metrorexau făcut preapuține lucruri și prea puține locuri vizibile pentru micșorarea acestor pierderi”

Sindicaliștii amenință însă cu greva în cazul în care negocierile vor eșua. În primă fază una de avertisment între 04:00 și 06:00 dimineață, după care chiar de alegeri grevă generală. Asta ar însemna că timp de 12 ore pe zi de la 04:00la 16:00 trenurile să nu circule deloc în subteran.

„În momentul de față București nu-și permite să se lipsească de nicio verigă din transportul public, orice mică reducere a capacității și a fluxului de transport public va avea efecte majore în oraș” Ultima grevă la metrou a avut loc în martie 2021, când angajații au oprit brusc activitatea. Scandalul de atunci a dus la înlăturarea liderului de sindicat de la cea vreme, Ion Rădoi.