Un studiu recent realizat în 12 state arată că românii sunt mult mai preocupați de riscul unui război decât locuitorii altor țări. Potrivit cercetării, 58% dintre români consideră războiul ca fiind principala lor teamă, procent semnificativ mai mare față de media de 36% în celelalte state analizate.

Teama de război domină îngrijorările românilor

Această anxietate este alimentată în special de conflictul din Ucraina, care a trezit temeri profunde în rândul populației, mai ales în regiunile apropiate de graniță.

În același timp, există și voci care se simt protejate datorită prezenței bazelor NATO pe teritoriul țării, cum ar fi cele de la Kogălniceanu.

Pe lângă teama de război, românii sunt îngrijorați și de starea economiei, care reprezintă a doua mare preocupare a populației. Scumpirile și problemele economice persistente adaugă un strat suplimentar de nesiguranță în viața de zi cu zi.

Un alt aspect evidențiat de studiu este percepția privind pregătirea tehnică a țării în fața unui eventual conflict.

Mulți consideră că România este nepregătită, cu tehnologie învechită, în timp ce alte state avansează rapid, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale în domeniul apărării.

Citește și: VIDEO Armistițiu de o săptămână în conflictul Rusia-Ucraina. Anunțul lui Donald Trump

Temerile românilor sunt alimentate și de incertitudinile geopolitice globale, cu conflicte și tensiuni în Venezuela, Orientul Mijlociu sau Coreea de Nord, dar și de amenințările venite din partea unor puteri majore precum Rusia sau China.

„Războiul duce la moarte, la distrugerea a tot ce ai muncit o viață întreagă”, spune un respondent, reflectând sentimentul de vulnerabilitate resimțit în multe gospodării.