Douăzeci dintre răniți sunt în stare critică, iar autoritățile avertizează că numărul victimelor ar putea crește. Unele persoane nu au fost încă identificate, iar familiile lor așteaptă informații despre cei dispăruți.
Accidentul feroviar din Spania- ipotezele anchetatorilor
Accidentul a stârnit furie și proteste la Madrid. Mii de oameni au cerut demisia premierului Pedro Sánchez și a ministrului transporturilor. După ce unii protestatari au aruncat cu sticle și torțe, poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea.
Printre primii care au intervenit s-a numărat un român, care a sunat la numărul de urgență 112 și a ajutat pasagerii să iasă din garnitura avariată. Acesta a povestit că a auzit o explozie puternică și a văzut fum, apoi a tăiat o sârmă pentru a ajunge la oamenii prinși între fiare.
Cauzele accidentului nu au fost stabilite, însă informațiile prezentate de publicația El País indică
Anchetatorii verifică și deciziile luate de personalul feroviar. Potrivit informațiilor disponibile, trenul AVE ar fi primit de la centrul de control al ADIF ordinul de a-și relua mersul normal — o decizie care ridică semne de întrebare. În plus, mecanicul trenului Iryo ar fi declarat că garnitura nu a reușit să pornească, deși un alt tren urma să ajungă din urmă în aproximativ cinci minute.
Pentru a reconstitui succesiunea evenimentelor, anchetatorii analizează înregistrările convorbirilor dintre mecanici și centrul de control, precum și datele stocate în cutiile negre ale trenurilor. În accident a fost rănit și un cetățean român. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că acesta a fost identificat și că autoritățile au luat legătura cu el. Verificările continuă pentru a stabili dacă printre victime se mai află și alți români.