O sarcină monitorizată atent și fără probleme aparent s-a transformat într-o tragedie la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. O fetiță adusă pe lume pe 20 iulie 2025 a murit la doar 24 de ore după naștere, iar părinții acuză cadrele medicale de întârzierea efectuării cezarianei și de ignorarea unor semne vitale în timpul travaliului.

Citește și: VIDEO Tragedie în Sardinia. Un băiețel român de 4 ani a murit după un șoc termic într-o mașină încinsă

Denisa Stoin, mama micuței, povestește că sarcina a fost supravegheată constant, cu controale și analize regulate, iar fetița era perfect sănătoasă până în momentul nașterii. Cu toate acestea, travaliul a fost extrem de dificil, iar mama a solicitat de mai multe ori intervenția medicului pentru efectuarea unei operații de cezariană, cerere care i-a fost refuzată.

„La ora trei jumătate noaptea am cerut asistentei să-l cheme pe doctor, plângând de durere și epuizare.

I-am spus că nu mai pot rezista până dimineața, dar medicul a refuzat să facă cezariană”
, a declarat mama.

Problemele semnalate de părinți

Părinții ridică mai multe întrebări și acuză neglijență din partea personalului medical. Ei susțin că pe toată durata travaliului, mama a fost supravegheată doar de un asistent medical, iar medicul a intervenit abia când au fost constatate probleme cardiace la fetiță.

Operația a fost efectuată abia după ce s-a constatat o bradicardie fetală severă, cu un ritm cardiac de 60 de bătăi pe minut, ceea ce a fost considerat prea târziu. Părinții susțin că medicii nu au recunoscut riscul sindromului de aspirație cu meconi, o afecțiune gravă care apare atunci când nou-născutul inhalează lichid amniotic contaminat cu meconiu, ceea ce poate bloca căile respiratorii.

În plus, Unul dintre medici ar fi fost de gardă timp de 72 de ore, ceea ce ridică întrebări legate de capacitatea de reacție și supraveghere.

Fetița a fost resuscitată timp de 15 minute la spitalul din Reșița, după care a fost transferată cu un elicopter SMURD la Spitalul de Copii din Timișoara, fiind în stare gravă și intubată. Din păcate, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuței, care avea doar o zi de viață.

Părinții au depus o plângere penală pentru a clarifica circumstanțele care au dus la această tragedie și pentru a identifica vinovații.

Reporterii noștri au încercat să contacteze conducerea Spitalului Județean de Urgență din Reșița pentru un punct de vedere, însă până în prezent nu au primit niciun răspuns.