„Șoferul, în vârstă de douăzeci de ani, a pierdut controlul volanului și a intrat în șase pietoni. Așa cum puteți vedea și pe imaginile de pe camerele de supraveghere, s-a oprit cu mașina într-un gard. Imediat a ieșit din mașină și a părăsit locul accidentului. Se poate vedea în imagini că nu reușește să meargă drept pe drum. El a fost prins la scurt timp de polițiști și testat cu alcool-testul, care a arătat că ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Ba mai mult, a ieșit pozitiv și la testele rapide, care arată dacă a consumat sau nu substanțe psihoactive. Ulterior, el a fost dus la unitatea medicală pentru a i se preleva probe biologice. Cele șase persoane care au fost lovite au vârste cuprinse între optsprezece și douăzeci și cinci de ani.