Doar unul din trei copii are norocul să-și revadă părinții pentru câteva zile, în timp ce majoritatea trebuie să se mulțumească cu întâlniri rare, de Paște sau Crăciun. Adulții plecați în străinătate au declarat că le este dificil să-și ia concediu în această perioadă sau că nu dispun de resurse financiare suficiente pentru a se întoarce acasă mai des.
Citește și: Prin ce a trecut Oana Roman în aeroport? Vedeta a împărtășit totul: „Mi-am luat alte bilete și...”
Această situație afectează profund legătura emoțională dintre părinți și copii, trei sferturi dintre părinți recunoscând că cea mai mare provocare este menținerea unei relații apropiate, având în vedere că lipsesc în cele mai importante etape ale creșterii copiilor.
Mai mult, doar 10% dintre copii pot merge să-și vadă părinții în străinătate, ceea ce accentuează sentimentul de singurătate și dor. Datele oficiale arată că peste 55.000 de copii aveau anul trecut părinții plecați la muncă în afara țării, o cifră care subliniază amploarea acestei probleme sociale.
Această situație ridică semne de întrebare privind sprijinul acordat familiilor afectate și necesitatea unor măsuri care să faciliteze menținerea legăturilor familiale și să atenueze impactul separării asupra copiilor.