Zeci de județe sunt afectate de vremea severă adusă de un ciclon din Marea Mediterană. La munte ninge abundent, iar viscolul troienește zăpada. În alte zone plouă ca într-o zi de toamnă. Polițiștii și salvamontiștii sunt în alertă. În Bucegi a fost urgie, chiar și așa, o turistă a încercat să urce pe munte cu bicicleta. Salvamontiști au recuperat-o cu greu și au coborât-o în Sinaia după ore bune de chin.
Citește și: Surpriză meteo de Crăciun! Zonele din România unde va ninge pe 25 decembrie
Pe Autostrada A3, în județul Cluj, TIR-urile au derapat din cauza carosabilului alunecos. Un camion a rupt separatoarele dintre cele două sensuri. Din fericire, n-au fost victime. Acest șofer a ajuns în șanț cu mașina, în apropiere de Rânca, în județul Gorj. De altfel, zeci de șoferi s-au trezit că nu au mai putut înainta spre stațiunea Rânca.
Viscol a fost și în zona montană din Vâlcea, unde drumarii au muncit fără oprire pentru a curăța Drumul Național 7A. Cea mai afectată zonă în acest moment care se află și sub atenționare de cod portocaliu este DN 7A, Voineasa- Vidra, acolo avem și viscol și zăpadă abundentă.
În aceste zone s-a acționat cu utilaje cu lamă și autofreze.Un alt cod galben de vreme rea intră în vigoare de Crăciun!
Până pe 25 decembrie dimineață, la ora 10, a fost valabil un cod galben de ploi în jumătatea de sud a României, izolat este posibil să se adune chiar și 50 de litri pe metrul pătrat și, atenție, e doar unul dintre codurile aflate în vigoare.
„Vom fi afectați de o circulație atmosferică dinspre Marea Mediterană, care va aduce multe precipitații, dar și de pătrunderea în straturile mai înalte a unei mase de aer rece, astfel încât vor fi diferențe importante atât în regimul temperaturilor, cât și în cel al presiunii atmosferice”, a declarat Florinela Georgescu, director de prognoză ANM.
Un cod galben și altul portocaliu vizează alte zeci de județe.