Cum comentează el declarațiile celei alături de care a trăit peste zece ani de căsnicie? Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au pus capăt mariajului lor după 12 ani împreună. Procesul de divorț s-a întins pe trei ani și a fost presărat cu dificultăți atât pentru ei, cât și pentru cele două fiice ale lor, Raisa și Carolina.
În timp ce Alina Sorescu a vorbit recent despre provocările din timpul divorțului și despre eforturile ei de a fi aproape de copii, Alexandru Ciucu a decis să își împărtășească perspectiva abia după ce separarea lor a devenit oficială.
Alexandru Ciucu a răspuns acuzațiilor lansate de Alina Sorescu, însă a evitat să intre în detalii, punând pe primul loc liniștea copiilor lor. Deși a menționat că unele dintre declarațiile fostei sale soții nu sunt adevărate, el a precizat că nu își dorește să facă reproșuri sau să alimenteze conflictul,
„Aș putea să răspund punctual și cu dovezi fiecărei acuzații false, dar asta nu face decât să prelungească acest circ, atent planificat încă de la jumătatea lui 2020 și în care m-am trezit implicat fără voia mea.
Alexandru Ciucu le-a mulțumit avocaților săi pentru că au contribuit la menținerea relației cu copiii săi, dar și judecătorilor pentru răbdare și discernământ în fața informațiilor false
„Și pentru că văd că se obișnuiește să se promoveze avocații, deși nu am avut nicio înțelegere cu ei în acest sens, le mulțumesc și eu celor doi avocați ai mei, care au reușit să nu lase să se destrame definit legătura tată-copii, așa cum s-ar fi dorit. Le mulțumesc și judecătorilor că au avut răbdarea să ne asculte și înțelepciunea să vadă adevărul ascuns printre zecile de minciuni și false interpretări care s-au spus despre mine în acest proces, pregătit cu mult timp înainte de începerea lui”, a adăugat Alexandru Ciucu.
Alexandru Ciucu, despre cum este Alina Sorescu ca mamă
Alexandru Ciucu a subliniat că atât el, cât și Alina Sorescu sunt părinți buni, iar fetițele lor au nevoie de amândoi. El își dorește o colaborare armonioasă pentru binele copiilor și este dispus să facă eforturi în acest sens. Deși procesul de divorț a fost dificil pentru amândoi, consideră că trebuie să privească spre viitor cu maturitate, învățând din greșelile trecutului, pentru a le oferi Carolinei și Raisei un mediu echilibrat.
„Alina este o mamă bună și o respect pentru asta. Dar și eu sunt un tată bun, care îmi iubesc copiii, iar fetițele noastre au nevoie de ambii părinți în creșterea lor. Sunt și alte cupluri care se despart, dar care înțeleg, totuși, să colaboreze pentru binele copiilor. Așa mi-aș dori să ajungem și noi. Eu voi face în continuare eforturi pentru a păstra o armonie în relația noastră, pentru echilibrul emoțional al Carolinei și al Raisei. Cred că indiferent de traumele prin care a trecut fiecare dintre noi în acest proces de divorț, trebuie să ne găsim puterea de a trece peste el și de a merge mai departe cât mai lin posibil. Avem doi copii minunați care merită mai mult decât am reușit noi să le oferim în ultimii trei ani. Este un moment bun să învățăm din greșelile trecutului, dar să ne orientăm către viitor cu blândețe și cu înțelepciune”, a mai spus creatorul de modă.