Petrică Mîțu Stoian a fost unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de muzică populară din România. Pe data de 6 noiembrie 2021, artistul s-a stins din viață după ce s-a infectat cu coronavirus și a suferit o complicație la plămâni. Fanii și apropiații celebrului cântăreț nu s-au oprit din a îi onora cariera, chiar dacă au trecut doi ani de la moartea acestuia.

Citește și: Mesajul transmis de Niculina Stoican, după ce Constantin Enceanu a dat-o în judecată! Scandal în lumea muzicii populare: „Cum ți-e fapta, ți-e și soarta”

Printre cei care au postat un mesaj emoționant în memoria artistului se numără și Alin Gabriel Matei, cunoscut și drept fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian. Regretatul artist l-a ajutat să s elanseze în muzica populară și l-a considerat mereu ca pe un fiu. Între ei a existat întotdeauna o relație specială, iar tânărul a fost devastat de vestea că mentorul și cel pe acre îl considera un tată spiritual s-a stins din viață.

În ziua în care s-au împlinit doi ani de la moartea artistului, Alin Gabriel Mate a postat niște versuri emoționante pe pagina sa de Facebook.

„Coboară, Nene, dintre îngeri, Și strânge-mă tare la piept/ Mi-e dor de ale tale vorbe/ De prețioasele poveti./‼️Îmi arde inima de dor/ Și-n fiecare seara/ Din mii de gânduri te adun/ Să fi aicea iara/ Iar focul ce mă arde-n piept/ Nici lacrima nu-l stinge/ Chiar dacă timpul a trecut,/ Inima mea tot plânge.

Doi ani de când ați părăsit scena vieții, mult prea repede,….mult prea grăbit,….. 2 ani ……și mulți de acum încolo fără dvs. Odihna veșnică!”, este mesajul postat de Alin Gabriel Matei pe pagina sa de Facebook, alături de două fotografii cu regretatul artist.

Fanii au fost copleșiți de emoție după ce au citit mesajul lui Alin Gabriel Matei: „Tu ești adevăratul lui copil și adevăratul lui urmaș”

În secțiunea de comentarii, internauții au reacționat imediat și l-au felicitat pe Alin Gabriel Matei pentru versurile frumoase dedicate omului care l-a introdus în această lume. Fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian este considerat de către admiratori drept urmașul regretatului artist. 

„Dumnezeu să-l odihnească și pe tine ALIN, sa te vegheze de acolo de sus dintre stele, sa îți dea putere să treci peste toate obstacolele vieți!”, „Tu ești adevăratul lui copil și adevăratul lui urmaș, el trăiește prin tine și te veghează și îndrumă pe drumul

vieții și al cântecului...”, „Foarte frumos spus!!! Dumnezeu sa-l odihnească în pace!! Cred că este singurul artist care-i cel mai regretat de multa lume!!!”, sunt doar câteva dintre sutele de comentarii pe care tânărul artist le-a primit.