Andreea Marin și Violeta au o relație mamă-fiică extrem de specială. Celebra prezentatoare TV este foarte mândră de fiica ei, care începe să fie tot mai prezentă atât la evenimente, când și în social media. În urmă cu câteva luni, tânăra de 16 ani a luat pe toată lumea prin surprindere după ce s-a afișat cu iubitul ei pe rețelele de socializare. Cei doi par extrem de fericiți împreună, motiv pentru care au decis să nu se ascundă de ochii curioșilor.

Citește și: Andreea Marin nu se aștepta să audă asta de la fiica ei! Violeta i-a spus fără ocolișuri ce urmează în viața ei: „Chiar a fost neașteptată, pentru că multe tinere asta fac”

În cadrul unui interviu recent, Andreea Marin a fost întrebată despre planurile pe care le avea pentru Paște. Vedeta a mărturisit că nu are în plan vreo escapadă, deoarece îi place ca în fiecare an să petreacă sărbătorile acasă, alături de familie.

De asemenea, celebra prezentatoare TV a fost întrebată dacă fiica ei, Violeta, va petrece Paștele alături de iubitul ei sau dacă va venit în vizită. Atunci când a auzit întrebarea, Andreea Marin a ținut să precizeze că fiica ei, la vârsta de 16 ani, nu are „iubit”, ci are un prieten. Andreea Marin a fost rezervată în declarațiile despre viața sentimentală a fiicei sale, motiv pentru care nu a vrut să dea mai multe detalii, semn că întrebarea i s-a părut ușor inconfortabilă.

„De fiecare dată sunt acasă. Mie îmi place Paștele acasă. Îmi place Crăciunul acasă. Îmi place atmosfera aceea de familie. E tare important să simți căldura. Și căldura e acasă. (…) Nu avem iubit la vârsta aceasta. Avem doar prieten. Nu fac mărturisiri despre viața fiicei mele în felul acesta”, a mărturisit Andreea Marin pentru Cancan.

Andreea Marin, reacție neașteptată când a fost întrebată de iubitul fiicei sale  [Sursa: Instagram]

Andreea Marin, declarații despre relația fiicei sale: „E normal la această vârstă” 

În urmă cu câteva luni, Andreea Marin a făcut primele declarații despre relația fiicei sale. Ea este de părere că este normal ca Violeta să trăiască aceste emoții, fiind perioada adolescenței. Vedeta se bucură că fiica ei este fericită, dar și în siguranță. 

„Are 16 ani și e normal la această vârstă să îi placă cineva, sunt deschisă. Cu precauții, însă, așa cum gândește probabil orice părinte conștient și responsabil în aceste vremuri tulburi. Îmi place să o văd fericită și în siguranță. Aceste lucruri țin de normalitate. Un adolescent trebuie să aibă și acel zbor spre lucruri făcute de unul singur, de a-și căpăta încrederea în sine, și ușor, ușor, o independență de a se descurca pe picioarele sale. Dar, bineînțeles, atunci când este nevoie, cu supervizarea părintelui. Violeta e o tânără care acum are aceeași înălțime ca și mine, care mai are multe de învățat, e ca un burete care caută să absoarbă volumul mare de informații, dar și perseverentă, în același timp. Și-mi seamănă… Face și un item de jurnalism, dar gândurile sale sunt la Drept”, a declarat Andreea Marin, pentru Fanatik.

Andreea Marin și Violeta  [Sursa: Instagram]