Armin Nicoară și Georgiana Lobonț au avut mai multe certuri de-a lungul timpului, însă întotdeauna au reușit să găsească o cale spre împăcare. Ei nu sunt legați doar prin colaborările muzicale, deoarece în ultimii ani au devenit familie unul pentru celălalt, Georgiana Lobonț și Rareș Ciciovan fiind nașii lui Armin Nicoară și Claudiei Puican.
Saxofonistul a făcut recent o dezvăluire neașteptată. Armin Nicoară este supărat pe nașa lui, pe care o acuză că i-a dat „o mică țeapă” după ce trebuiau să organizeze un spectacol împreună. Artistul a mărturisit că nașa lui este diferită când vine vorba despre proiectele profesionale și bani, motiv pentru care nu mai are încredere în ea.
„Toată lumea m-a întrebat de ce nu am fost la spectacolul ei, la nașa Georgiana Lobonț.
Mai mult decât atât, Armin Nicoară susține că nu a primit din partea Georgianei Lobonț banii din piesa pe care au lansat-o împreună. Chiar dacă au contribuit egal la producerea melodiei și videoclipului, saxofonistul nu și-ar fi primit partea.
Georgiana Lobonț, prima reacție după acuzațiile lui Armin Nicoară: „Ce bani îți mai trebuie, mă?”
După ce Armin Nicoară a acuzat-o că îi datorează banii pe o piesă și că l-a țepuit într-un spectacol, Georgiana Lobonț a avut și primele reacții. În timp ce se afla în cadrul unei emisiuni TV, Georgiana Lobonț a fost sunată de Armin Nicoară și s-au certat în direct. Celebra cântăreață i-a transmis fiului său că nu înțelege care este sursa problemei, în contextul în care i-au fost aduse mai multe acuzații.
„Stați un pic! Nu înțeleg despre ce e vorba! În primul rând, tu mi-ai spus despre nu știu ce bani, după ai spus de spectacol, după ai zis că mă iubești. Deci mă iubești sau nu mă iubești? Nu mai înțeleg!”, a declarat Georgiana Lobonț, în cadrul unei emisiuni televizate.
Georgiana Lobonț i-a mai transmis lui Armin Nicoară că nu se aștepta ca acesta să îi mai ceară bani, în contextul în care i-a dat foarte mulți la nuntă, cât și în vacanțe și diferitele ieșiri pe care le-au mai avut în ultima perioadă. Ea a mai spus că a făcut multe sacrificii pentru a îi cununa pe Armin Nicoară și Claudia Puican, cărora vrea să le boteze și copiii.
„Lasă-mă, mă, că am venit ca nașă și ți-am pus o grămadă de bani! Ce bani îți mai trebuie, mă? Te-am cinstit la Timișoara, te-am cinstit la turci. Eu am venit și te-am cununat pe tine să-ți pară bine, am făcut atâtea eforturi, nu m-am dus eu în vacanță ca să vin să vă cunun pe voi cu tot sufletul și acum urmează să vă botez copiii. Păi ce mai vrei tu de la nașa ta, mă?”, a mai adăugat artista.