Controalele începute în al treisprezecelea ceas în azilele groazei scot la iveală cruzimi și ilegalități de neimaginat. În această luptă în care autoritățile își pasează vina de la una la alta, bătrâni bolnavi sau persoane cu handicap sunt mutați dintr-o parte în alta într-un iureș făcut la suprafață pentru
Azile care funcționau ilegal au provocat mai multe demisii forțate
Patruzeci și una de persoane au fost transportate astăzi din „Casa bunicii”, centru care funcționa ilegal la marginea Brăilei, către spitalele de specialitate cu probleme grave de sănătate sau handicap sever. Majoritatea erau aici din luna ianuarie, tot de atunci așteptau și reprezentanții firmei să primească avizul Ministerului Muncii, însă acesta nu a venit din cauză că imobilul nu avea actele. Asta nu a împiedicat o pe patroana centrului, o fostă soție a unui temut interlop brăilean, să sară peste licitații și să obțină ilegal subvenții de la stat.
„Persoanele au fost îngrijite foarte bine”, a declarat femeia pentru NEWSTIME.
Un alt azil care funcționa clandestin a fost descoperit în Sectorul 6 al Capitalei. Potrivit anchetatorilor, condițiile în care bătrânii erau cazați erau mizere, iar hrana servită era expirată.
Patronul azilului este un cunoscut nume din lumea sportivă: Mihai Duță, antrenorul echipei de volei Rapid și vicepreședintele Federației Române de Volei. Între timp, valul demisiilor forțate continuă în scandalul azilelor groazei. De acum fostul șef al IPJ Ilfov, Cristian Perșinaru, convoca o ședință de urgență cu subalterni pentru a li se comunica demisia sa cu doar câteva ore înainte declara pentru Știrile Kanal D că este sigur că totul va fi bine: „Am constatat că totul este ok și chiar mă bucur că au venit să constate treaba aceasta”.
Demisii pe scară rulantă după scandalul azilelor
Sursele noastre judiciare susțin că nici în ultimul ceas fostul inspector șef al IPJ Ilfov nu a spus adevărul. Se pare că în urma controalelor efectuate de corpul de control al MAI, conducerea MAI și IGPR au demarat procedura de înlocuire a echipei manageriale de la IPJ Ilfov și Poliția Voluntari. În această dimineață, fără un anunț prealabil și șeful Poliției Voluntari, Dumitru Barabula, s-a pensionat subit în ultimele două zile. Aproape o mie de azile și cămine sociale au fost verificate, dintre care 11 au fost închise. Conform jurnaliștilor de la Centrul de Investigații Media, doar la unul dintre centrele din Ilfov au murit într-un an 21 de beneficiari.